Categorie: Poezii

Gândindu-m-am Iisuse, la floarea scuturată,
Cum îşi revarsă-n taină belşugul de petale.
Ca fluturii coboară, din ramură, agale,
Şi se resfiră-n tărână, podoaba lor curată.

Când trece grădinarul, în pas zorit, pe cale,
El calcă în picioare grămada-nmiresmată,
Dar iată, biata floare zdrobită şi călcată,
Îi unge tot piciorul cu mirurile sale.

De-o fi ca să mă scutur, Iisuse, ca o floare,
Aş vrea să treci pe cale, Tu însuţi, Grădinarul,
Şi floarea risipită s-o calci Tu în picioare.

Iar dragostea din mine, curată ca cleştarul,
Să-nmiresmeze-n taină, ca pe nişte odoare,
Picioarele prea sfinte, care-au urcat Calvarul...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 122)

Categorie: Poezii

Luminile Tavorului te-nvaţă,
O, suflete, cum să te schimbi la faţă.

Şi de voieşti să fii un alt Hristos,
Pe ucenici să-i laşi la poale, jos.
În ploaia harului, pe vârf de stâncă,
Ci tu aşteaptă acolo sus să vie,
În duh bărbaţii: Moise şi Ilie.
Ei vor veni şi vor grăi cu tine,
În taină, despre tainele străine.
Şi Moise, omul tare în cuvânt,
Ţi-o da lumina Duhului Prea Sfânt.
Iar omul focului ceresc, Ilie,
Te va aprinde-n dragostea cea vie.

O, schimbă-ţi faţa, suflete al meu:
Dintr-un nimic, tu fă-te Dumnezeu!...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 123)

Categorie: Poezii

Mi-e sufletul stol alb de păsărele,
Fugind de toamnă şi de ceaţa rece;
S-a înălţat pe cer şi stă să plece,
Departe de ale trupului zăbrele.

Călătoreşte, dincolo de stele,
Vâslind din aripi - peste lume trece.
O clipă doar - şi-i gata să se-nece,
Într-ale toamnei aspre neguri grele.

O! suflete - mai bate din aripă!
Cu păsărelele în stol... că iată
Te apropii de liman, clipă de clipă.

Tu vei ajunge-n zarea fermecată,
Şi vei primi a harului risipă
În Primăvara veşnic luminată...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 116)

Categorie: Poezii

O, suflete, în zborul către cer,
Nu te uita, să vezi, cum toate pier...
Şi lumea cu dorinţele ei mici,
Să-ţi pară o cetate de furnici.
Acolo jos, se mişcă şi aleargă,
Şi ploile vin, ca să le şteargă.
O, suflete, nu mai privi-napoi,
La micul, omenescul muşuroi,
Nu mai cerca cărările cât aţa,
Pe care-acum le-neacă, pustie, ceaţa.
Nu mai căuta luminile ei mici
Ce mor, curând, ca nişte licurici.
Avântă-te spre Marele Mister,
Înoată până dincolo de cer,
Acolo, dorul tău după lumină,
Şi setea după dragostea deplină,
Şi foamea după Unul Dumnezeu,
S-o-ndestula, o, suflete al meu.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 124)

Categorie: Poezii

Cândva, la început,
Tu, Poezie, m-ai durut.
Ai fost un vierme al durerii
Şi-ai ros mereu
Din miezul sufletului meu.
Erai acolo-n viaţa mea,
Rodeai din ea,
Rodeai din ea.
Cât m-ai durut - cât m-ai durut,
Şi cât m-ai ros,
Pân-ai crescut!
Pe-ncetul, te-ai acoperit
Cu fir de vorbe, aurit,
Prin harul ungerii de sus
În chip nespus!
Şi-n sufletu-mi mi te-ai făcut,
O crisalidă luminoasă,
Şi nu mai m-ai durut.

Eu te-am purtat în mine, crisalidă
Până fu vremea ca să te deschidă.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 125)

Categorie: Poezii

Umbrar al neştiutelor iubiri,
Şi scut al tainicelor întâlniri,
Tu, martoră a mii de jurăminte,
Tăinuitoarea dulcilor cuvinte,
Tu, vistierul sigur al gândirii,
Tu, păstrătoarea viselor iubirii,
Tu, tot ce ziua nu poate să fie,
O, noapte, fi-mi prielnică şi mie!

Aşterne-ţi liniştile, moi ca puful,
Cu umbra ta alină tot zăduful:
Să ştergi culoarea, forma, felurimea,
De lucruri să goleşti înconjurimea.
Ca duhul meu tăcut să poată merge,
Acolo unde lumea-n hău se şterge...
Nestingherit de formele zidirii,
Să meargă pe cărările iubirii.

Tu, noapte, calea lui să i-o aşterni,
Cu fulgii liniştiţi, pe care-i cerni,
Ca nesimţit de nimeni şi stingher,
Să fugă duhul meu senin la cer.

Un fluture frumos închis în tine,
În zborul lui spre zările senine.
Şi fluturele a zburat spre soare,
Înveşmântat în formă şi culoare.

Un fluture din vierme odrăsleşte,
Poemul din dureri se zămisleşte
Şi zboară lin aripile de floare,
Mai sus, mereu mai sus,
Spre soare!

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 126)