O, suflete, în zborul către cer,
Nu te uita, să vezi, cum toate pier...
Şi lumea cu dorinţele ei mici,
Să-ţi pară o cetate de furnici.
Acolo jos, se mişcă şi aleargă,
Şi ploile vin, ca să le şteargă.
O, suflete, nu mai privi-napoi,
La micul, omenescul muşuroi,
Nu mai cerca cărările cât aţa,
Pe care-acum le-neacă, pustie, ceaţa.
Nu mai căuta luminile ei mici
Ce mor, curând, ca nişte licurici.
Avântă-te spre Marele Mister,
Înoată până dincolo de cer,
Acolo, dorul tău după lumină,
Şi setea după dragostea deplină,
Şi foamea după Unul Dumnezeu,
S-o-ndestula, o, suflete al meu.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 124)