Categorie: Poezii

Am aşteptat chemarea de iubire;
Cu dor aprins în sufletu-nflorit.
Am aşteptat alaiul tău de mire,
O, Doamne-al meu, pe unde-ai zăbovit?

De mult Te chem, dar nu m-ai auzit.

Bătut-am multe căi întunecate,
Cu găndul plin de pulbere şi lut,
Bătut-am căi adânci şi neumblate,
Dar să Te aflu, Doamne, n-am putut.

In tine-am fost, dar nu m-ai cunoscut.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 20)

Categorie: Poezii

S-a coborât adânc pescuitorul.
Şi moartea la tot pasul îl pândeşte.
Din fund de mări o hârcă îi rânjeşte,
Şi-l leagănă oceanul, călătorul.

Îl sperie în treacăt câte-un peşte,
Şi frica-i prinde în cârcel piciorul,
Cu val de frig îl scutură fiorul,
El cade, dar se scoală şi porneşte.

Se spintecă în dinţi de stânci crestate,
Şi sarea mării-n rană rău îl doare.
Şi algele-l cuprind în mreji legate.

El iese din adâncuri de vâltoare,
Şi scoate-n palmele împreunate,
Minunea boabelor strălucitoare!

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 117)

Categorie: Poezii

Eu l-am rugat pe mire, cu lacrimi l-am rugat
Să-mi dea un semn din ceruri ca sa-i cunosc iubirea
S-o văd cum curge-n valuri, îmbrățișând zidirea
S-o văd cum arde-n toate, cu focul ei curat.

S-a-nduplecat stăpânul a toata miluirea,
Din cerul slavei Sale un tainic semn mi-a dat
Dar nu era iubirea nici valul neîntinat,
Nici flacăra, ci semnul întrece semuirea.

O, cum nu sunt oglindă, sau fața mării line,
Să pot răsfrânge semnul, așa cum l-am văzut,
Sau cum voi spune taina, cu graiul meu de lut?

Eu l-am simțit pe mire că-I însuși lângă mine,
El însuși semn din ceruri al dragostei depline,
Și mi s-a dat în taină așa cum l-am cerut.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 17)

Categorie: Poezii

O!tu măiastră suferinţă,
Cu dor cuprinzi,
Întreaga mea fiinţă.
În ea aprinzi
Lumini de cunoştinţă;
Mă-nveţi întreg
Adâncul omenesc,
Mi-arăţi sublimul
Cel dumnezeiesc.
Mă-nveţi să trag hotare firii,
Şi să-nţeleg întinderea...iubirii.
Îmi luminezi cu flăcările tale,
Nemărginirea lumii siderale.
Mă duci adânc, tot mai adânc.
În jos;
Mă urci pe culmi de bine
Şi frumos.
Mă dau în voia ta să mă struneşti,
Să mă înalţi mereu şi să mă creşti
S-ajung pân-la măsuri dumnezeiesti.
Să-mi speli cu lacrimi ochii neîncetat,
Ca văzul meu să fie-n veci curat,
În tălpi şi-n mâni să-mi baţi mereu piroane,
Să-mi răstigneşti pornirile avane.
Cu biciul tău de foc să mă loveşti,
De tot ce-i ,,lume'' să mă curăţeşti.
Din harul tău să-mi dai, mereu să-mi dai,
Blândeţea, mila, dragostea din rai,
Pe Crucea ta, Măiastră suferinţă,
Să-nalţi la cer săraca mea fiinţă.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 118)

Categorie: Poezii

Nu mă mai bucur azi de primăvară,
Şi nu tresalt acum, ca-n altădată,
Nici ochii mei, azi, nu se mai desfată,
În verdele de pomi, cu umbră rară.

Azi nu mai zăbovesc, în zori, mirată,
Că rândunelele se-ntorc în ţară
Şi peste noapte pomii se-mbrăcară,
În gingaş strai de floare-mbelşugată.

Azi ştiu o altă primăvară-n floare
Cu tainică şi veşnică lucire,
Cu desfătări, ce n-au asemănare,

Ce-a răsărit, cu dulce tresărire,
Din nesfârşita, fără de hotare,
Dumnezeiasca, unica iubire...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 119)

Categorie: Poezii

Tu nu mai ai, copile, azi,
Crăciun cu ramuri verzi de brazi.
Colindul sfânt tu nu-l mai ai,
Cu glasuri coborând din rai.
Şi nu-ţi mai vine Moş Crăciun,
Cu ţurţuri - perie - pe zăbun.
Şi ,,Moş Ajun'' şi ,,Dalbe flori''
La Pruncul mic şi luminat,
Tu nu mai vii la închinat.

Copil al veachului de acum,
Opreşte-te o clipă-n drum!
Căci vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,
Încet Colindul de Crăciun.
Să ştii şi tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău şi-al meu,
Copil ca tine S-a făcut
Şi într-o iesle S-a născut.
Şi iar se naşte pentru voi,
Copii ai vremurilor noi!

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 135)