În pacea lumii încă necreate,
Când nu era nici formă, nici culoare,
Când nu-ncepuse încă din vâltoare
Să iasă sori, planete înfocate,

În haosul de zări nelimitate,
Când lumea nu avea măsurătoare,
Erai, Iubire, atotcuprinzătoare,
În inima Treimii închinate.

Şi când în prăbuşirea de pe urmă,
Vor arde lumile şi va dispare
A stelelor nenumărată turmă,

Când va începe iarăşi lina stare
De pace şi tăceri ce nu se curmă,
Şi-atunci, şi-atunci vei fi Iubire mare...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 27)