Maica Teodosia Lațcu
Pentru Tine Doamne

Eu, Nicodim Bătrânul, sihastru şi monah,
Când petreceam odată, departe în pustie,
Am mers printre nisipuri spre zarea aurie,
Să aflu pe vreun frate, din neamul meu valah.

Cinci zile-am mers, şi iată, un ochi de apă vie.
Şi lângă el, un pustnic din ceata lui Allah.
Am înţeles îndată că-l cheamă El Mirah,
Şi are ani o sută trăiţi în pustnicie.

Am mers la el, în noaptea aceea neuitată,
El, pe Allah slăvindu-l, eu, pe Iisus al meu.
Şi fiecare-n taină, cu rugă neîntinată,
Cerea încredinţare de la Stăpânul său,
Că rugăciunea-i este primită-n cer, şi iată:
Cu foc de sus ne-ncinse, pe ambii, Dumnezeu.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 139)

Portret

Cerul poeziei pure

"Dacă cineva a atins vreodată cerul poeziei pure, acea persoană este fără îndoială domnișoara Zorica Lațcu."

Afirmație făcută de domnul profesor Dimitrie Popovici (1902-1952), istoric literar și comparatist român, profesor al Universității din Cluj, conform mărturiei doamnei Aspazia Oțel Petrescu.