În ceasurile lungi de rugăciune,
Când arde viaţa mea ca o făclie,
Când mă topesc în flacăra cea vie,
Ca să plinesc a dragostei minune.

Stă sufletul tăcut şi nu mai ştie
De ce cuvintele îi par nebune;
Şi-n loc de stihuri nu mai poate spune,
Decât numele tău prea scump, Marie!

Îl murmură mereu cu gust de miere,
În cântec lin de dincolo de fire,
Mai dulce decât orice mângâiere;

Mai desfătat ca orişice iubire,
Mai tainic decât orişice tăcere,
Mai strălucit ca orice preamărire.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 145)